marți, 2 decembrie 2008

Voronin: România "sperie intenţionat" Tiraspolul cu declaraţii despre unire

Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a apreciat că România "sperie intenţionat" Tiraspolul cu declaraţii referitoare la unire de câte ori se înregistrează progrese în negocierile pentru soluţionarea crizei transnistrene.

"Această sincronizare a acţiunilor cu Tiraspolul este foarte ciudată, e de mirare. Să spui că ei sunt avocaţii noştri în procesul integrării, locomotiva integrării, că vom vota în Parlament pentru sistemul preferenţial de comerţ cu Republica Moldova şi, în acelaşi timp, de fiecare dată când ne apropiem de rezolvarea problemei transnistrene, cel puţin să ne aşezăm la masa tratativelor, încep asemenea declaraţii?", a declarat Voronin, într-o emisiune transmisă de un post de televiziune din Chişinău.

"Trebuie să spun că aceste declaraţii sunt atât de neîntemeiate, de tâmpite, încât nu rezistă nici unei critici", a spus el.

Chiar dacă sâmbătă şeful statului moldovean l-a felicitat, printr-o telegramă, pe omologul său de la Bucureşti, Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Naţionale a României, Voronin a declarat că relaţia cu statul vecin nu este satisfăcătoare. "Credeam că, după aderarea României la UE, foarte multe chestiuni care erau în aceşti ani de când Republica Moldova e independentă vor dispărea de la sine, pentru că România, ca ţară UE, respectând acele reguli de joc stabilite de UE, le va respecta şi în relaţiile cu ţara care în mod automat a obţinut statut de stat vecin", a spus el.

Voronin a adăugat că, din acest motiv, relaţiile dintre cele două ţări sunt "calme" deocamdată, deoarece Republica Moldova nu are "de-a face pur şi simplu numai cu România, dar şi cu UE".

El a apreciat însă că încercarea Bisericii Ortodoxe Române de a reactiva trei eparhii în statul vecin constituie un atac la identitatea şi independenţa Republicii Moldova. "Face parte din acelaşi tip de provocări împotriva noastră, împotriva independenţei, a suveranităţii şi identităţii noastre, împotriva poporului nostru. Noi analizăm această situaţie, starea de lucruri", a declarat el.

"În principiu, s-ar putea spune în două cuvinte: Dumnezeu să-i judece, dar noi ne întoarcem la procesul de judecată conform căruia a fost înregistrată Mitropolia Basarabiei. Şi dacă aceste evenimente se vor desfăşura aşa în continuare, ne rezervăm (dreptul - n.r.) să renunţăm la decizia CEDO şi să anulăm înregistrarea Mitropoliei Basarabiei", a precizat Voronin.

"Noi nu vrem să repetăm Kosovo în Moldova şi de aceea ne vom retrage din decizie. Dacă acest dezmăţ în jurul Mitropoliei Moldovei noastre nu va înceta - aceasta este declaraţia mea oficială şi eu nu arunc cuvinte în vânt. Nu putem să facem comerţ cu credinţa şi nu vom face credinţa ostatic al politicii noastre, deştepte, nedeştepte, bune, idioate, oricare ar fi ea", a adăugat preşedintele moldovean.

"Categoric, noi ne vom adresa acestor judecătorii, la acest Strasbourg, şi-i vom întreba ce doresc ei, încă un Kosovo? Şi vom renunţa la această decizie", a afirmat Voronin.

Sursa: mediafax, 2 decembrie 2008

Niciun comentariu: