miercuri, 20 februarie 2008

Serviciul de Informatii din Moldova, cu ochii pe Romania

Serviciul de Informatii si Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anuntat, marti, prin vocea sefului sau Artur Resetnicov, ca, in calitate de organ de stat abilitat, isi va intensifica activitatile pentru a asigura securitatea, suveranitatea si independenta statului moldovean. Intr-un interviu pentru agentia de stat Moldpres, Artur Resetnicov califica acuzatiile opozitiei (n.r. pro-romanesti) ca o forma de manifestare isterica, sustinand ca indicatiile presedintelui Voronin nu incalca legislatia. "Intr-adevar, de catva timp, am observat o isterie din partea unor forte politice si in presa lor. Ne sunt clare si motivele acestora. Pot sa spun ca nici o incalcare a legislatiei, in acest sens, nu exista (...) Declaratiile despre lezarea drepturilor unor formatiuni politice si mass-media de catre SIS se fac doar pentru a atata spiritele in societate, pentru a induce poporul in eroare si pentru a abate atentia de la activitatea lor ca atare, de la problemele stringente care exista in societate", declara directorul Serviciului de Informatii si Securitate.

El adauga ca, prin Constitutie, "suveranitatea nationala apartine poporului, iar presedintele Republicii Moldova reprezinta statul si este garantul suveranitatii, independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii". Artur Resetnicov a mai declarat ca "finantarea partidelor, a altor organizatii social-politice, precum si transmiterea catre acestea a unor bunuri din partea statelor, a persoanelor fizice si juridice straine este interzisa si prin prevederile Legii privind partidele si organizatiile social-politice".

Moldova, "stat european, cu traditii democratice"
"Partidele politice activeaza in numele poporului, ele exprima vointa politica si asteptarile adeptilor si alegatorilor lor. Un partid politic nu poate servi interesele altui stat. Este exclus ca un stat european, cu traditii democratice, sa permita ca vectorul sau politic sa fie determinat de factori politici finantati din exterior, indeosebi, pe cai ilicite", mai afirma Resetnicov. El presupune in continuare ca un stat sau o organizatie straina care finanteaza partide politice si mijloace de informare in masa din Moldova va pretinde in schimbul resurselor financiare anumite servicii. "Acestea se pot manifesta prin influenta donatorilor straini asupra politicii interne si externe a Republicii Moldova anume prin intermediul celor finantati de ei. Evident ca acest lucru poate conduce la subminarea suveranitatii si a independentei statului si, in consecinta, puterea deja nu va apartine poporului moldovenesc", declara directorul serviciilor de informatii de la Chisinau in interviul pentru Moldpres.

La ordinul lui Voronin
Presedintele Vladimir Voronin cerea la inceputul acestei luni serviciilor de securitate "sa contracareze finantarea ilegala din tara si din strainatate a partidelor politice si a mass-media". "Rolul partidelor de opozitie este foarte important intr-o societate democratica, dar numai in conditiile in care activitatea acestora nu este indreptata impotriva statului", afirma Vladimir Voronin in cadrul unei sedinte a Colegiului SIS. El sublinia totodata importanta intensificarii activitatii serviciilor de securitate in vederea prevenirii "actiunilor de subminare a regimului constitutional si statalitatii Republicii Moldova".

Liderii politici de opozitie au apreciat ca actiunile presedintelui Voronin au un singur obiectiv, acela de reanimare a politiei politice pentru ca regimul sau comunist sa se mentina la putere si dupa alegerile parlamentare ce urmeaza sa aiba loc anul viitor.
M.A.B.

Niciun comentariu: