miercuri, 21 noiembrie 2007

Istoricii de la Chişinău acuză guvernarea de anihilarea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni

Împlinirea a 90 de ani de la formarea Sfatului Ţării din Basarabia, organ care a proclamat unirea acesteia cu România, se produce pe fonul intensificării conflictelor identitare, alimentate de guvernarea comunistă de la Chişinău. La rândul lor, istoricii din Chişinău acuză puterea comunistă de faptul că distorsionează identitatea românească a basarabenilor şi denaturează semnificaţia actului Unirii din 27 martie 1918. 


În contextul respectivelor polemici, Asociaţia Istoricilor din R. Moldova (AIM) a anunţat desfăşurarea, la 21 noiembrie, a unui şir de evenimente organizate de Asociaţie cu ocazia evenimentului sus-numit. Cel mai important dintre acestea este simpozionul „Schimbarea la faţă a Basarabiei în 1917. Constituirea Sfatului Ţării”. În aceeaşi zi, vor avea loc depuneri de flori la cimitirul „Sf. Lazăr” şi la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei, va fi inaugurată expoziţia tematică „Sfatul Ţării – 90 de ani”.

“În condiţiile democratizării societăţii, sunt impuse restricţii în ce priveşte abordarea unor subiecte istorice. În învăţământ, în presa scrisă, la posturile publice de radio şi TV se vehiculează informaţii false despre istoria naţională, se prezintă în mod distorsionat politicile statului român în perioada interbelică şi se elogiază regimul totalitar comunist. Prin aceste acţiuni, guvernarea urmăreşte anihilarea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni şi este necesar ca generaţia tânără să cunoască istoria reală”, a declarat presei de la Chişinău, vicepreşedintele AIM, Ion Negrei.

Potrivit organizatorilor, manifestaţia din 21 noiembrie urmăreşte scopul de a sensibiliza opinia publică referitor la situaţia creată. “Vor fi dezbătute subiecte, precum starea învăţământului istoric în R. Moldova, atitudinea autorităţilor faţă de limbă, istorie, cultură etc. Toate acţiunile se înscriu în planul general de promovare a adevărului ştiinţific despre limba, istoria şi cultura populaţiei autohtone dintre Prut şi Nistru”, a mai spus Negrei.

Autor: Igor Burciu
Sursa: Flux, 21 noiembrie, 2007

Niciun comentariu: