duminică, 1 octombrie 2006

Basarabia costă bani grei

De citeva zile am aflat cam citi bani face visul lui Maniu. Psihoza unirii cu Basarabia dispune acum de un diagnostic la zi. Tratamentul inca lipseste, dar stim cel putin ca este scump.

Fratii nostri de peste Prut traiesc de aproape un secol intr-o oscilatie istorica. Voievozii moldoveni si-i asuma, cronicarii le dau repartitie romaneasca, iar nevrozele Moscovei ii recupereaza periodic, la intervale suprapuse cu amnezia nationala. Romania Mare este un tratat de geografie sentimentala stropit cu singe si prostie politica, un portret reusit al ghinionului, dezvelit la marile ocazii electorale.

Ramin insa faptele. Deasupra hartii, deasupra dramei si dincolo de miile de morti exista o cronologie brutala si impasibila, care aseaza lucrurile asa cum sint si nu altfel. Basarabia reala e a altora, noi o avem doar pe cea lirica.

Mentalul nostru colectiv lucreaza pe un layout patetic, populat cu bouri si descalecari, dar Basarabia reala intepeneste daca Moscova ii taie gazul. Iar daca ii taie si curentul, cei citiva unionisti orbecaie serios pina la statuia lui Stefan cel Mare. De 15 ani, Republica Moldova s-a baricadat intr-un moment static - o insula de latinitate slava intr-o mare de indiferenta. Am putea s-o recunoastem: dincolo de Prut e un contur national tragic, un no man�s land exclus din urgentele politice, abandonat intre indiferenta geloasa a Rusiei si impotenta noastra festiva.
Cu toate astea, ne-am intrebat: cam cit ne-ar costa unirea? Pentru cazul in care axa Bucuresti-Chisinau va avea nevoie de cifre, departamentul economic al "Cotidianului" a facut un calcul. Un calcul rece, criogenic, in care factorul politic a fost inghetat total. In acelasi frigider am inchis elanul reintregirii, revizionismele, cartea de istorie si podul de flori. In ecuatie au ramas doar sume, bilanturi, statistici si previziuni. Am incercat un diagnostic strict financiar si am inlocuit cetateanul cu contabilul. In rolurile afective a jucat calculatorul, iar la vizionare am invitat un portofel. Pentru ca, doamnelor si domnilor, rezultatul ne costa pe toti.

Unirea cu Basarabia inseamna cam 30 de miliarde de euro, bani care ar trebui alocati in primii cinci ani. In conditiile in care PIB-ul Romaniei e vreo 80 de miliarde, suma este paralizanta, dar specialistii sint de parere ca, tehnic, ea poate fi acoperita. Incredibil! Aici ia sfirsit ambitia mea de a da un raspuns financiar scurt la o problema politica interminabila. Daca vorbeam de 300 de miliarde, o puteam lasa, cu tot respectul, moarta. Dar 35 de miliarde sint, vorba lui Robespierre, o ispita.

Cine i-ar plati, insa? O buna coincidenta face ca Europa sa ne fi alocat pentru integrare, pina in 2013, o suma simetrica, egala aproape cu cifra provizorie a unirii. A plasa insa acesti bani direct la export ar insemna sa ne intirziem pe noi insine la standardul comunitar. Ramine sa plateasca statul. Dar, in chestiuni banesti, statul exista doar prin cetateni. Prin urmare, nota de plata trebuie inminata fiecaruia dintre noi, personal.

Acum simt nevoia sa trag putin aer in piept, fiindca urmeaza sa insult putin oasele strabunilor. Pe de o parte, pentru ca ne-au lasat o patrie cu probleme, iar pe de alta, pentru ca au avut urmasi de teapa noastra, incapabili sa le ignore. Distanta mica dintre stramosii festivi si actiunea noastra sociala arata cit de nerentabili sintem in istorie. Incaput pe mina unor cretini, mitul barbosului cu coroana, care ne-a lasat ceva de indeplinit peste veacuri, poate ruina generatii. Eu fac parte dintr-o generatie de sacrificiu, dar generatia mea e imunizata: si-a indeplinit norma de inutil. Pentru unirea cu Basarabia, daca iese, va plati, poate, generatia web: minori rataciti in lumi virtuale, potcoviti, in lumea reala, cu obsesiile altui timp. Cinci ani, oricare cinci ani, sint destui pentru a salva sau a rata o generatie. Caci la cursul practic "Sa invatam istoria fara profesor" nu exista reexaminare.

Ce facem, asadar, cu acest calcul? Nu stiu. Avem o cifra, ne uitam la ea. Basarabia e cam scumpa. Patria completa, cu accize si TVA, nu e la indemina oricui.

Autor: Doru Buscu
Sursa: Cotidianul, 1 octombrie 2006

Niciun comentariu: