marți, 1 martie 2005

"Când Rusia se va retrage de pe Nistru, pentru România va apărea adevărata problemă - Ucraina"

Mircea Druc, fostul prim ministru al Republicii Moldova:

"Când Rusia se va retrage de pe Nistru, pentru România va apărea adevărata problemă - Ucraina"


- Domnule Mircea Druc, prin ce se deosebesc alegerile actuale din Republica Moldova de alegerile precedente?

- Există o diferenţă sensibilă. Mai întâi, să menţionăm conjunctura politică internaţională. Cei care au venit la putere la Chişinău, în 2001, cu lozinca "Intrarea în Uniunea Rusia - Belarus" aveau o anumită justificare. Ei sperau că ar putea aderarea la această eventuală Uniune, credeau sincer în programul lor de guvernare şi au învins. Acum, chiar dacă ar fi vrut să revină cu acelaşi mesaj, nu mai puteau. A dispărut obiectul tentaţiei, iar CSI nu mai promite nimic bun. Nu se mai poate miza pe orientarea spre est fiindcă Ucraina, temporar, a renunţat la proiect. Nu este exclus ca şi Belarus să schimbe parţial direcţia. Între cele două scrutine s-au întâmplat lucruri oarecum importante. Conjunctura din spaţiul ex-sovietic s-a modificat şi este în defavoarea celor de la Chişinău, care au câştigat din nou alegerile. |ntr-o situaţie relativ mai bună s-ar afla Opoziţia. Nu este atât de derutată ca aşa zisele partide democratice după patru ani de guvernare şi înfrângerea în alegerile din 2001. În perioada 1994-1998, când agrarienii lui Mircea Snegur au fost la guvernare, nu au făcut nimic pentru electoratul lor şi au fost eliminaţi complet din Parlament. Mai ales pentru ţărani, care i-au votat masiv, agrarienii nu au făcut nimic… Ca structură umană, toate formaţiunile de la Chişinău, afară de PPCD, sunt de sorginte comunistă, nişte partide populiste, de stânga. Cei care au guvernat în frunte cu Snegur sau cu Lucinschi, erau mai bolşevici decât comuniştii-antreprenori ai lui Voronin. În evoluţia sa, domnul Vladimir Voronin este specialist în domeniul industriei alimentare, activist de partid de rang raional în structurile sovietice, ministru de interne, general de miliţie, şi nu din KGB, cum afirmă, peiorativ, unii ziarişti de la Bucureşti. Ceilalţi doi preşedinţi însă făceau parte din elita Partidului Comunist Sovietic, erau activişti comunişti adevăraţi. A intervenit apoi şi uzura morală a celor care au câştigat alegerile. După patru ani, Partidul Comuniştilor, care a lansat lozinca apropierii de Rusia, a văzut că nu poate rezolva absolut nimic cu ajutorul Moscovei. Cu toate acestea, o bună parte dintre basarabeni au preferat să voteze pentru această forţă ieşită din modă pe meleagurile central şi est-europene. E adevărat, comuniştii nu au eliminat tensiunile cu Transnistria, dar pentru basarabenii modeşti, care au mai rămas în sate, au rezolvat o problemă simplă şi foarte omenească: le-au dat pensiile şi salariile modeste la timp. În plus, mai multe localităţi rurale au fost racordate la conductele de gaze şi asta are un impact deosebit în lumea lor.

- Nu cumva pretinsa prosperitate, cu care se laudă regimul Voronin-Tarlev, a fost creată de basarabenii plecaţi la muncă prin toată Europa? Nu cumva de aceste fonduri au beneficiat indirect tot comuniştii?

- Comuniştii nu au dobândit capital politic prin afluxul de valută din străinătate. Ei se pot lăuda totuşi cu o oarecare creştere a economiei, cu o stabilitate a leului moldovenesc şi cu o inflaţie mai mică. Nimeni nu a spus că îi votează pe comunişti fiindcă cei plecaţi la muncă în străinătate câştigă binişor şi mai trimit bani şi acasă. Cei care au rudele la muncă în Italia, Portugalia, Rusia, Spania au votat masiv pentru Blocul Moldova Democrată şi pentru Partidul Popular Creştin Democrat.

- Tinerii plecaţi au votat pentru schimbare, iar părinţii şi bunicii lor au rămas în acest spectru roşu, unic în sud-estul Europei. Cum vă explicaţi?

- Dacă cei care vin la putere nu rezolvă problemele simple ale electoratului, aceştia nu vor mai fi votaţi. Nu exclud venirea la putere a comuniştilor şi în alte ţări europene. Nu pot să-i atribui ţăranului basarabean problemele şi preocupările mele de român unionist, conservator şi antiglobalist de dreapta, de exemplu. Intră sau nu intră în Republica Moldova în NATO? Pe el nu-l interesează direct integrarea regională. El vrea să aibă iarna cărbune ieftin şi bun, curent electric, motorină pentru lucrările agricole, la preţuri convenabile, uneori pe credit. Este o chestiune elementară. Dacă Snegur sau Lucinschi, social-liberalii lui Valeriu Matei sau creştin-democraţii lui Iurie Roşca rezolvau problemele electoratului, inclusiv cel rural, lumea îi vota pe ei în continuare.

- De ce credeţi că Republica Moldova s-a bucurat de atâta atenţie din partea Statelor Unite, din partea Uniunii Europene şi a Rusiei în perioada premergătoare alegerilor recente?

- O atenţie incoerentă şi cam întârziată. Se tot speculează că Rusia nu ar vrea să piardă influenţa în zonă. Cei ce deţin cu adevărat puterea în zonă se dau drept exponenţi ai interesului Rusiei, atunci când le convine. În realitate mafia economică transnaţională controlează acest spaţiu. Pentru o parte a clasei politice din Rusia este, într-adevăr, o chestiune de prestigiu. |n plan economic însă Rusia nici nu pierde, nici nu câştigă nimic. Unii politicieni nu vor plecarea din Transnistria acum pentru a nu lăsa impresia că ar fi încă o nereuşită a guvernării actuale, o înfrângere a lui Putin. Nu vor să abandoneze ultima redută imperială sovietică mai mult din orgoliu. Foarte mulţi politicieni ruşi înţeleg însă că se confruntă cu o problemă falsă, de impas.

- În plină campanie electorală, Duma de la Moscova a votat în unanimitate o rezoluţie prin care îi avertizează pe oficialii de la Chişinău să ridice blocada impusă Tiraspolului fiindcă, altfel, Rusia va vinde gaze naturale Basarabiei la preţ mondial. Cum comentaţi această formă de şantaj economic?

- Deputaţii Partidului Comunist Rus au ieşit din sală şi nu a votat nici unul această rezoluţie pentru sancţionarea Republicii Moldova. Din considerente ideologice. Nu au votat nici deputaţii liberali din Dumă, dar din alte motive: sunt în opoziţie iar unii mai deţin şi acţiuni la companii basarabene. Au votat în primul rând cei care au interese economice de clan în Transnistria şi nostalgicii sovietici cu mentalitate imperială. Problema sancţiunilor anunţate de către Dumă este falsă din start. În primul rând, Republica Moldova plăteşte gazele la cel mai ridicat preţ din tot spaţiul Comunităţii Statelor Independente. Adică la acelaşi nivel cu Estonia, Letonia şi Lituania, care au intrat în Uniunea Europeană şi în NATO. În locul lui Voronin, le-aş fi spus că şi eu introduc tarife noi pentru tranzitul gazelor spre Balcani şi multe alte lucruri, inclusiv vize, fiindcă Moldova va intra neapărat în NATO. Şi atunci autorităţile de la Moscova cădeau de acord că nu e cazul să impună sancţiuni Chişinăului.

- Ce interese are Rusia în Republica Moldova ? Ce investiţii are acolo?

- Rusia pierde treptat poziţiile cheie fiindcă cei de la conducerea ţării nu au înţeles un lucru elementar. Încerc uneori să mă imaginez pe poziţia Moscovei, căci trebuie să respectăm atitudinea oponentului nostru. Rusia, dacă ar fi vrut să păstreze această zonă sub control, nu trebuia să mai procedeze ca în secolul XIX, cu trupe de ocupaţie, sau să investească numai în coloana a cincea, ca în perioada interbelică. Trebuia să procedeze în R. Moldova ca în România, unde a cumpărat companii strategice: o rafinărie, două fabrici pentru utilaj petrolier, un combinat de aluminiu, a propus preşedintelui României să finalizeze două reactoare de la Cernavodă şi alte proiecte.

- Nu e riscant să accepţi interesele ruseşti în spaţiul românesc?

- Totdeauna a fost şi a rămas foarte riscant, dar acum e la modă să-i blamăm doar pe cei care se tem că ne vindem ţara. Revenim la subiect. Să ne imaginăm că am fi guvernanţi sau politicieni ruşi. Ce vrem noi? Nu mai putem exporta comunismul, nu mai putem să făurim statul socialist al muncitorilor şi al ţăranilor, nu putem constitui, în locul imperiului ţarist sau a defunctei Uniuni Sovietice un nou imperiu - Uniunea pravoslavnică-ortodoxă. Vrem altceva. Este o conjunctură nouă, în care lupta se dă prin companii competitive şi segmente de capital. Noi suntem datori, ca ruşi, să stimulăm expansiunea firească a capitalului rusesc. Dintre toate ţările ex-socialiste, pentru noi ruşii, răul cel mai necesar este statul român. De ce? Fiindcă România are ceea ce ne lipseşte nouă şi se află într-o zonă de real interes pentru noi. Vrem să valorificăm gazul, nu să-l ardem de pomană. Să ducem gaz în România şi să refacem împreună cu această ţară industria petrochimică, să producem derivate pentru piaţa mondială. Dacă facem rafinării în Siberia, nu avem nici capital, nici oameni şi nici timp suficient pentru asta. Şi atunci de ce să nu ne punem bine cu România şi să cooperăm, aşa cum fac toţi ceilalţi parteneri economici? Românii şi celelalte ţări sud-est europene au nevoie de gazele noastre şi le pot lua direct de la sursă, prin România şi nu prin intermediari din Germania, ca în prezent. Şi atunci, de ce ne certăm cu toţi românii pentru Igor Smirnov? O bună parte din forţele politice de la Moscova nu pricepe adevăratele interese ale Rusiei. O componentă a Dumei, care reprezintă capitalul mafiot, este interesată să păstreze această enclavă în Transnistria, crezând că va câştiga mai mult. Dar Rusia pierde treptat!

- În ce domenii au interese economice majore aceşti mafioţi ruşi în Basarabia şi în Transnistria?

- Tranzacţionarea Transnistriei nu are nimic în comun cu adevăratele interese ale Rusiei. Datoria regimului separatist de la Tiraspol faţă de compania rusă "Gazprom", inclusiv penalizările şi amenzile, se ridică la un miliard de dolari. În prezent, Transnistria are posibilitatea să achite doar jumătate din livrările curente de gaz rusesc. Concomitent, compania transnistreană "Tiraspoltransgaz" are de plătit o amendă de 10 milioane de dolari către monopolistul rus pentru consumul ilegal şi sistematic de combustibil din conducta care traversează regiunea. Experţii ruşi consideră că furtul de gaze din gazoductul transfrontalier s-a declanşat după ce "Gazprom" a redus considerabil livrările către Transnistria, în particular către Termocentrala de la Kuciurgan deoarece lipseşte un contract direct cu această întreprindere.

Desigur, echipa lui Smirnov nu are bani pentru stingerea datoriilor şi, în viitorul apropiat, nu se prevede apariţia unei surse financiare salvatoare. Unica modalitate de achitare a creditelor a devenit vânzarea patrimoniului. Astfel, în ultimii doi ani autorităţile de la Tiraspol oferă spre vânzare cu bucata componente din complexul militar-industrial şi cel agro-alimentar. În marea majoritate, fabricile şi uzinele din regiune au fost achiziţionate de capitalişti ruşi. Câteva exemple: uzina "Pribor" din Tighina, uzina "Moldavizolit" din Tiraspol, uzina de cabluri din Tighina, fabrica de vinuri din Dubăsari, fabrica de încălţăminte "Tighina".

Moscova însă este nemulţumită deoarece Termocentrala - unicul obiectiv industrial care poate să-i asigure Rusiei avantaje atât geopolitice, cât şi economice - a revenit unei firme anonime ruso-belgiene "Saint Guidon Invest NV" , pentru numai 29 milioane de dolari. Conform estimărilor efectuate de specialişti în domeniu, Termocentrala costă cel puţin 200 milioane de dolari şi, făcută să funcţioneze la capacitatea proiectată, poate aduce patronilor 2 miliarde de dolari pe an.

Termocentrala rămâne în continuare baza economiei transnistrene. În perioada sovietică, când funcţionau toate cele 12 agregate, producţia de energie era suficientă pentru întreaga RSSM, Ucraina, iar o bună parte se exporta în Bulgaria. În ultimii 15 ani, întreprinderea s-a deteriorat şi astăzi mai funcţionează doar două agregate vara şi patru în timpul iernii. Dar şi la aceşti parametri Termocentrala poate asigura cu energie electrică Transnistria precum şi 30% din restul Republicii Moldova.

Companiile ruseşti "Gazprom" şi EES planificau constituirea unui consorţiu, care urma să investească masiv în reconstrucţia şi reutilarea termocentralei transnistrene, asigurând o expansiune pe piaţa energetică europeană. Conform estimărilor, ar fi fost suficientă o investiţie de circa 30-50 de milioane de dolari. Aceasta ar fi permis în doi ani o creştere semnificativă a producţiei destinată exportului, asigurând totodată independenţa energetică a Transnistriei. Exportul de energie electrică avea menirea să aducă resursele necesare pentru modernizarea în continuare a Termocentralei. Consorţiul respectiv prevedea să-şi ridice volumul investiţiilor la o sută de milioane de dolari. "Gazprom" şi EES insistau ca Rusia să acorde Transnistriei un credit umanitar în valoare de o sută de milioane de dolari prin "Gazprombank", bani destinaţi să acopere livrările de gaze naturale către Termocentrală.

Discuţiile despre vânzarea Termocentralei au început în anul 2000. O firmă americană prezenta administraţiei transnistrene un proiect de achiziţionare a Termocentralei şi folosirea cărbunelui de import în locul gazelor naturale livrate de Rusia. Se vorbeşte că despre acest obiectiv energetic s-ar fi interesat şi firme britanice, germane, italiene, biroul de avocatură "Bineţki şi Partenerii" din Moscova precum şi Agenţia pentru Dezvoltare a SUA.

Recent, revista "Evrazia" publica un material pe această temă, menţionând implicarea concernului "Seabeco" condus de Boris Birştein în procesul de privatizare a Termocentralei din Transnistria. Natalia Perverten, autoarea articolului, menţionează că la finele anilor ‚90, nu mai rămăsese practic nici o ramură a economiei naţionale a Moldovei în care să nu figureze firma "Seabeco". Boris Birştein a mai constituit câteva întreprinderi mixte cu participarea unor persoane din anturajul lui Mircea Snegur, preşedintele de atunci al Republicii Moldova. Printre alţii, ginerele preşedintelui moldovean era membru în conducerea filialei din Chişinău a concernului "Seabeco". Afară de aceasta, în 1996, firma "Seabeco" a finanţat campania electorală a lui Mircea Snegur. De altminteri, cu toate că în 1997 Birştein a vândut unei companii americane 65% din acţiunile firmei sale "Seabeco-Moldova" şi a părăsit Chişinăul, a rămas pe parcursul anilor cu gândul la Moldova. Se vorbeşte că patronul "Seabeco" avea relaţii amicale cu ex preşedintele republicii Petru Lucinschi şi acum se împacă destul de bine cu actualul lider moldovean, Vladimir Voronin. În 2004, Boris Birştein a adus la Termocentrala din Transnistria reprezentanţi ai firmei americane"BK Group", care au promis că vor investi acolo nu mai puţin de 100 de milioane de dolari. Interesant că amintita firmă "Saint Guidon Invest NV", condusă de Daniel Goldenberg, a venit cu o propunere similară. Ruşii spun că în spatele şefului de la "Saint Guidon Invest NV" s-ar afla acelaşi Boris Birştein. Apropo, pentru această companie ruso-belgiană a făcut lobby şi Leonid Rokeţki, fostul guvernator al regiunii Tiumen, al cărui fiu, conform zvonurilor, ar fi devenit ulterior unul din proprietarii termocentralei transnistrene.

La 5 decembrie 2003 a fost anunţată licitaţia,iar la 19 decembrie pretendenţii trebuiau să prezinte deja dosarul integral. Astfel partea rusă a fost împiedicată să participe la procesul de privatizare a termocentralei. Negocierile s-au făcut cu uşile închise. Comisia de privatizare, cu o majoritate de voturi, a decis vânzarea a 100% din acţiunile statului către compania ruso-belgiană "Saint Guidon Invest NV". Aceasta, chipurile, a oferit cele mai avantajoase condiţii. Analiştii consideră însă că Birnştein a ştiut să cointereseze actuala conducere a întreprinderii şi astfel a câştigat licitaţia. O dată cu privatizarea, noul proprietar poate fructifica anumite oportunităţi. Situată într-un punct geostrategic, termocentrala poate deveni un exportator competitiv de energie electrică în spaţiul sud-est european în cazul când livrarea de gaze din Rusia ar fi garantată. Pe timpuri, guvernatorul Leonid Rokeţki promitea să redreseze întreprinderea care urma să funcţioneze pe gaze importate din România. Se ştie însă că prin gazoductul existent gazele circulă într-o singură direcţie: dinspre Rusia către România şi nu invers.

Între timp, compania "Saint Guidon Invest NV, câştigătoarea licitaţiei a obţinut mari înlesniri pe teritoriul Transnistriei, inclusiv scutirea de taxe la importurile de combustibil şi diverse materiale. Se presupune că această companie, înregistrată în Rusia ca transportatoare de produse petroliere şi substanţe chimice, va arde în focarele întreprinderii transnistrene produse toxice aduse din toate colţurile Europei. Afară de aceasta, potenţialii beneficiari bănuiesc deja că nici directorul general Daniel Goldenberg, nici echipa sa nu posedă suficientă experienţă în realizarea unor proiecte energetice. Născut în Azerbaidjan, la Baku, Goldenberg, în 1988, a emigrat în Israel. A obţinut cetăţenia acestei ţări, dar continuă să locuiască la Moscova. Compania sa "Saint Guidon Invest NV", înregistrată în Belgia, are un capital statutar de circa 1400 de dolari. Băncile, luând cunoştinţă de conţinutul contractului de cumpărare–vânzare şi a dosarului companiei ruso-belgiene nu se grăbesc să finanţeze tranzacţia respectivă. Probabil că prin aceasta se explică şi faptul că noii proprietari ai termocentralei tergiversează achitarea sumei prevăzute în contractul de privatizare.

Autorităţile de la Chişinău, deşi au declarat în repetate rânduri că orice act de privatizare în Transnistria fără acceptul organelor competente ale Republicii Moldova va fi considerat ilegal, manifestă o atitudine surprinzător de calmă faţă de această tranzacţie.

Există, probabil, diverse motive ca guvernul de la Chişinău să-şi păstreze calmul, căutând noi soluţii de asigurare cu energie electrică în afara livrărilor din Transnistria. Cât despre intenţia din partea noului patron al termocentralei de a produce energie electrică fără o livrare garantată de gaze naturale, analiştii ruşi spun că nu este decât o aventură. "Gazprom" nu va mai vinde gaze prin cota administraţiei transnistrene şi va insista să fie încheiat un contract direct cu termocentrala.

De 15 ani, combinatul metalurgic din Râbniţa, cel mai mare din sud-estul Europei, construit de germani în 1989-1990, livrează pe piaţa occidentală, inclusiv în SUA, produse din cel mai competitive. Patronii nu se supun nici guvernului de la Chişinău, nici celui de la Kiev sau de la Moscova. Este o grupare mafiotă transnaţională. Complexul agro-industrial şi complexul militaro-industrial din Transnistria sunt foarte puternice. Ele nu se supun nimănui, sunt extrateritoriale, extraparlamentare, transnaţionale. Acolo se confruntă interesele economice a mafioţilor de pretutindeni

- Cum vă explicaţi că Basarabia a rămas de căruţa balticilor?

- Consider că atitudinea oficială a Europei faţă de Republica Moldova este incorectă. Republica Moldova merita să aibă acelaşi tratament ca ţările Baltice. Cei de la Bruxelles nu au susţinut niciodată forţele patriotice şi pro-occidentale de la Chişinău. Totdeauna, din 1990 până în prezent, au oscilat. Nu înţeleg de ce, sau mai bine spus, deocamdată nu deţin toate datele problemei, ca să lămuresc fenomenul.

- Aceste alegeri arată că Occidentul pare că se trezeşte, începe să perceapă ce se întâmplă pe Prut, pe Nistru şi dincolo.

- Posibil, cam târziu, dar e bine şi acum.

- Uniunea Europeană a semnat cu Voronin un "Plan de acţiune", similar cu un alt plan semnat cu Ucraina. Nimic nu se pomeneşte acolo de integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. De ce? Se va fortifica din nou frontiera de pe Prut, ca pe timpul Uniunii Sovietice?

- Nu trebuie să ne gândim la frontiera de pe Prut. Important este să înfăptuim acel plan cu Uniunea Europeană. Atât cât ni se oferă în acest stadiu. Va fi folositor.

- Aceste alegeri vor rezolva conflictul cu Tiraspolul?

- Nu, problema transnistreană ţine de alţi factori, preponderent externi. Acum Smirnov voia să învingă Urecheanu şi Roşca, pentru ca apoi să ţipe că la Chişinău au venit la putere românii, au venit fasciştii, unioniştii. Are nevoie de scandal şi destabilizare ca să ceară independenţa. Prin urmare, dacă au învins din nou comuniştii, Smirnov nu are motive să facă mare agitaţie la Tiraspol. Uniunea Europeană este datoare acum să ajute concret Chişinăul ca să obţină retragerea arsenalului din Transnistria. Va avea toată lumea numai de câştigat. Nu de ochi frumoşi Marea Britanie şi-a construit o nouă şi solidă ambasadă la Chişinău. S-a mai semnat un document în această perioadă cu Uniunea Europeană: unificarea cu sistemul energetic european. Să facem în aşa fel ca nimeni să nu poată şantaja Basarabia cu energia electrică. Prin 1998-2000, am vrut să contribui şi eu într-un fel la punerea în practică a unui proiect pentru ca Republica Moldova să dobândească independenţa energetică. Era un proiect viabil. Oameni de afaceri basarabeni aveau câmpuri de exploatare petrolieră în Kazahstan. Voiau să aducă ţiţei în România pentru RAFO Oneşti, să lucreze rafinăria în trei schimburi. Ofereau astfel produse petroliere pentru România şi pentru Republica Moldova, şi pentru celelalte pieţe europene. Am discutat de-a surda cu factori de decizie de la Bucureşti ca să accepte să vândă Basarabiei rafinăria din Oneşti. Am fi rezolvat o problemă strategică şi pentru Uniunea Europeană.

- Cum explicaţi faptul că primele trei formaţiuni politice, care au venit cu sloganuri pro-europene în campania electorală, deşi nu toţi au avut şi au această convingere, dar nici un partid nu a pomenit de unirea cu România?

- Nu este la ordinea zilei unirea cu România pentru actualul electorat basarabean. Şi atunci de ce să vorbeşti în campania electorală despre lucruri care nu aduc voturi?

- Nu mai există români în Basarabia? Acei 10-20% care se mai consideră români, minoritari cum zice Voronin?

- Etnicii români în toată Republica Moldova constituie 70% din populaţie. În Transnistria românii sunt 40%, ruşii 25% şi ucrainenii 27%. Cei care se consideră unionişti ar trebui să fie membri ai unui partid unionist prin definiţie, cum ar putea fi, bunăoară, Partidul Naţional Român de la Chişinău. Există o asemenea formaţiune dincolo de Prut. De ce să nu vină ea cu această idee? Cei care vor unirea cu România ar face bine să intre în campania electorală cu o platformă tranşantă, aşa ca Partidul Comuniştilor în 2001: "Da, vrem să refacem Uniunea Sovietică". Românii să aibă curajul şi onestitatea să declare: "Da, vrem unirea cu România! Noi avem în program unirea cu ţara!". Desigur, nimeni nu garantează o victorie totală. PPCD, care este etichetat de forţele românofobe drept "partid unionist", s-a plafonat la 10%. Dar, indiferent de rezultat, am fi avut un diagnostic exact la acest moment. Dacă participă la scrutin atâtea formaţiuni şi nimeni nu afişează lozinca, înseamnă că problema nu există pentru acestea. Sau nu este vitală, de actualitate. Pe de altă parte, nici 5% din populaţia României nu se gândeşte la unirea cu Basarabia. Mai mult, ultimii patru ani de guvernare au fost un adevărat coşmar pentru basarabeni în ce priveşte cetăţenia, paşapoartele, actele personale de tot felul. Am trăit pe viu calvarul. În 2004, la întoarcerea mea din misiune, ca diplomat şi cetăţean român, autorităţile de la Paşapoarte mă trimiteau în Republica Moldova, să le aduc documente din care să rezulte că sunt român... Paşaportul diplomatic îl predasem la MAE, cel simplu expirase, mama era pe patul de moarte şi eu nu puteam merge de urgenţă la Chişinău. Le explicam birocraţilor de la Bucureşti că eu, până în 1992, nu am avut decât paşaport sovietic cu viză de reşedinţă la Cernăuţi, adică în Ucraina, şi că de atunci încoace posed doar acte de identitate româneşti. Inutil! Mă trimiteau acolo, să le aduc certificate sovietice de naştere, de căsătorie, de bună purtare, toate cele depuse de mine aici, la Bucureşti, încă în 1992, preschimbate fiind în acte româneşti… De ce Guvernul de la Bucureşti nu lasă acest proces de dobândire a cetăţeniei române să se desfăşoare liber, civilizat şi în consens cu demnitatea naţională, aşa cum procedează ruşii sau ucrainenii cu etnicii lor din afara frontierelor de stat? Să ne consulte şi pe noi în asemenea probleme... Dacă românii basarabeni sunt umiliţi la frontieră, la vamă, în căminele studenţeşti, în Piaţa Obor sau la nivel de structuri guvernamentale, atunci cum vreţi ca "masele largi" să mai pună problema unirii? Nu este actuală. Să rezolvăm problemele reale, de viaţă şi supravieţuire din întreg spaţiul istoric românesc, să egalăm leul moldovenesc cu cel românesc şi vom vedea ce se mai întâmplă.

- Nu credeţi că majoritatea românilor din Basarabia nu-şi cunosc interesele şi nu pledează pentru interesele lor mai incisiv pentru a fi băgaţi în seamă la Bucureşti?

- Din generaţii în generaţii, de la Constantin Stere şi Pantelimon Halipa, la Ilie Ilaşcu şi la Mircea Druc, am făcut de-ajuns. Cum să-l seduc eu pe birocratul de la Bucureşti? Ce să mai facă românii înstrăinaţi ca să-i convingă pe unii complexaţi că, în fond, ei nu sunt singurii culpabili de situaţia dramatică în care au nimerit?

- V-a dezamăgit România?

- Nu, eu nu mă satur de România, ca unii de prin Transilvania sau Banat. Patria nu mă poate dezamăgi, este unica mea avere şi unica mea speranţă. Pentru mine, România nu înseamnă doar clasa politică. Sau nişte indivizi care suferă de un anumit complex de superioritate. Regret, dar nu pot să nu spun lucrurilor pe nume. Ce poate fi mai trist decât o emisiune televizată, intitulată "A cui va fi Basarabia?". Este o problemă falsă. Basarabia nu este o marfă.

- A rămas în subconştientul nostru ideea falsă că Basarabia este un pământ disputabil.

- Atunci, dacă e licitaţie, să fie limpede: Basarabia aparţine basarabenilor, iar basarabenii aparţin tuturor românilor.

- De 15 ani, aţi fost marginalizat la Bucureşti, nu v-aţi bucurat de un statut pe care l-aţi fi meritat. Cum comentaţi situaţia?

- Nu ştiu exact. S-ar putea să fie o sugestie a unor forţe politice de la Chişinău, Moscova şi Kiev, care controlează în bună măsură starea de spirit în spaţiul românesc. Sau poate că nici nu merit un alt tratament, fiind un tip incomod, prea tranşant şi uneori irascibil... Probabil, luând în consideraţie anumite merite, Statul român a acordat două distincţii supreme pentru doi cetăţeni de la Chişinău: lui Petru Lucinschi şi lui Oleg Serebrean. Ei şi alţi basarabeni "bine trataţi" ar trebui întrebaţi mai des despre destinele românilor din teritoriile înstrăinate. Pe mine autorităţile de la Bucureşti nu m-au agreat niciodată ...

- Să presupunem că Putin anunţă retragerea arsenalului din Transnistria. Ce destin va avea acea fâşie de pe Nistru ? Va merge cu Rusia, cu Ucraina, cu România? Oamenii de-acolo ce vor, i-a întrebat cineva?

- Transnistria, ca şi Basarabia, nu este problema Rusiei. Este problema Ucrainei. Kievul a făcut tot posibilul s-o ia în 1940, a depus toate eforturile pentru a fi împărţită Basarabia în fel şi chip. Imediat ce va pleca Rusia, cei care vor fi acolo vor organiza referendum. Smirnov a spus clar că vrea unirea cu Ucraina. Totuşi, în Transnistria majoritatea o formează etnicii români. Nu este întâmplător faptul că proiectul Republicii Moldoveneşti Nistrene s-a făcut la Râbniţa, în redacţia ziarului ucrainean. Cei care au pornit ideea în 1989 erau din Ucraina. În societatea ucraineană a existat din totdeauna un segment de populaţie care crede că toată Basarabia trebuie să intre în componenţa Ucrainei. Şi acum Kievul vrea să ia sub tutelă Georgia şi Basarabia, vrea să controleze petrolul din Marea Caspică.

La întâlnirea cu Vladimir Belkovski la Bucureşti, i-am spus că există o altă soluţie pentru Transnistria: proiectul american. Conform acestui plan, Ucraina trebuie să preia coordonarea la Marea Neagră. Sigur că Mihail Saakaşvili, pentru a nu fi acuzat că şi-a trădat vechii prieteni, a adăugat "şi România". Recent, el a spus că Georgia, Ucraina, Republica Moldova şi România vor democratiza spaţiul Mării Negre. Iuşcenko nu a zis nimic, la fel nici Voronin. Când Rusia se va retrage din Transnistria - şi se va retrage, aşa cum va pleca şi de la Sevastopol - atunci noi vom ajunge în faţa Ucrainei şi va apărea adevărata problemă pentru România. Să vă aduceţi aminte de vorbele mele! Kievul nu va ceda nimic şi nu acceptă nici un fel de negocieri. Ucraina nu acceptă discuţii nici despre Insula Şerpilor, care nu i-a aparţinut niciodată!

- Vladimir Belkovski a lansat la Bucureşti ideea unirii Basarabiei cu România. Ulterior, Gleb Pavlovski, alt consilier politic al lui Putin, vorbea despre refacerea imperiului rus în frontierele fostei Uniuni Sovietice. Mai este posibil un asemenea scenariu în Rusia, care este totuşi o republică prezidenţială? Ce se va întâmpla dacă la conducerea Federaţiei Ruse va veni un general ca Serghei Ivanov, cu un spirit mult mai războinic decât Vladimir Putin?

- Eu văd altfel viitorul Rusiei. Oricine ar veni la putere, această variantă a lui Gleb Pavlovski este irealizabilă. Rusia nu are nici putere, nici modalităţi de a face acest lucru. La începutul anilor ‚90, eu vorbeam de undele seismice, care vor distruge imperiul: prima undă seismică va destrăma lagărul socialist, căderea Zidului de la Berlin, a două undă seismică avea să distrugă Uniunea Sovietică, iar a treia undă va urma şi va dezagrega Federaţia Rusă. Europenii au acceptat independenţa unui milion de estonieni şi nu ţin cont de zece milioane de tătari sau de şase milioane de başkiri, sau de şase sute de mii de ceceni. Fiecare popor are dreptul la lumină. Kalmâcii, popoarele din Caucaz, Urali şi Siberia vor merge pe aceeaşi cale. Faptul că Rusia nu e capabilă să refacă imperiul este dovedit prin aceea că nu a putut reacţiona în Crimeea. Ruşii ştiu ce înseamnă să lupţi cu ucrainenii. Nu au putut lua de la ucraineni Tuzla, o limbă de nisip, care era a lor. Cum să refacă imperiul?

Dacă Moscova recunoaşte Transnistria, Chişinăul poate să le spună simplu: bine, atunci şi noi vom recunoaşte Cecenia, care îşi va deschide ambasadă la Chişinău. Că tot îl atacă presa de la Moscova pe Voronin că adăposteşte vreo cinci familii de refugiaţi ceceni pe la Străşeni, etichetaţi ca terorişti.

- Rezultă că singura ofensivă efectivă peste acest joc de domino este expansiunea americană?

- America are anumite interese în zonă şi se foloseşte de conjunctura favorabilă pentru a le obţine. De aceea, va reuşi. Desigur, în limitele unei democraţii occidentale. Rusia este în prezent solitară şi încă nu are un proiect naţional. Dar renaşterea ei naţională şi spirituală se va produce neapărat, dar nu ca un imperiu, şi în mare măsură prin apropierea de Germania şi Franţa. România are şanse să rămână frustrată, în spatele frontului, ca o piaţă de desfacere, într-o lume consumistă. Nu vreau să am dreptate, dar asta intuiesc din evoluţia lucrurilor.

Reporter: Viorel Patrichi

Sursa: Revista Rost, nr.25-26, martie-aprilie, 2005

Niciun comentariu: